Mărțisor

Viața parohiei Martie 4, 2013

Duminică, 3 martie, enoriașii prezenți la slujbă au avut parte de o mic dar: fiecare a primit un mărțișor simbolic dăruit de D-na Educatoare Țugulea Viorica. Mesagerii ei au fost Luciana, Emanuela și Roxana. Dar să o lăsăm pe una dintre ele să ne povestească cum a fost:

„Mă numesc Raveica Emanuela, sunt elevă în clasa a III-a la Liceul Tehnologic N. Bălăuță din Șcheia. Cu ocazia începutului primăverii copiii grupului Mărturisitorul au dăruit mărțișoare, confecționate de D-na Educatoare Țugulea Viorica, tuturor celor care au participat la Sfânta Liturghie de la biserica noastră. Eu cred că a fost un gest frumos pentru că s-a citit pe fața celor prezenți o mare bucurie. A fost ceva inedit. Grupul Mărturisitorul vă urează tuturor celor care veți citit aceste rânduri o primăvară frumoasă și multă sănătate!”

La finalul slujbei am dăruit și noi câte un mărțișor duhovnicesc credincioșilor prezenți: o icoană și un calendar. Acest dar a fost făcut cu sprijinul oferit de Sectorul de Misiune, Statistică și Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei noastre. Multumim pe această cale Pr. Consilier Eparhial Iulian Negru și colaboratorilor săi. O primăvară frumoasă și un post mântuitor... tuturor!